miercuri, 16 octombrie 2013

Durerile de spate - Lombo-Sciatica




Lombociatica este una din principalele suferinte ale coloanei vertebrale, manifestata prin durere puternica cel mai frecvent, furnicaturi sau parestezii (amorteli) produse prin compresia si iritarea nervului sciatic si a radacinilor spinale ale acestuia. Raspunde bine la tratamentul prin reflexoterapie la domiciliu, desi de obicei pacientul solicita "ceva sa-mi treaca repede".

Nervul Sciatic este cel mai lung si cel mai voluminos nerv din corpul mamiferelor, controleaza muschii soldului, piciorului, gambei, labei piciorului precum si sensibilitatea pe pielea piciorului. Nervul sciatic traverseaza toata lungimea piciorului terminandu-se la nivelul degetelor. Durerea din iritatia nervului sciatic este resimtita pornin din sold si coborand pe fese, genunchi, gamba, picior si chiar laba piciorului in cazurile severe. Adesea durerile extrem de intense la nivelul coloanei lombare, pot imobiliza bolnavul fie prin durerea in sine, fie prin contractura si poarta numele de lumbago (este o afectiune acuta, fiind considerata urgenta de grad 2 daca nu exista suspiciunea unei hernii de disc, ischemii sau traumatism al coloanei vertebrale). Durerile lombare de mica intensitate, dar de lunga durata, marcheaza diagnosticul de lombalgie cronica care se trateaza la domiciliu. Lombosciatica este un sindrom intalnit frecvent la adultul tanar, mai ales la barbati, avand drept cauza in 95% din cazuri compresia nervului sciatic, in special determinata de hernia de disc.

Alte cauze posibile

Sciatica poate fi determinata de infectii, de reumatism sau de comprimarea mecanica a nervului, unele boli ale tesutului adiacent, hernia discurilor intervertebrale, tasarea sau tumori ale coloanei vertebrale, tuberculoza osoasa, defecte ale articulatiilor intervertebrale sau ale articulatiei sacroiliace, intinderi ale tesuturilor moi din zona lombara, sold sau coapsa, precum si unele boli ale pelvisului.

Simptome si diagnostic


Boala sciatica se caracterizeaza prin dureri de-a lungul nervului sciatic (fesa, fata posterioara a coapsei, gambei si in picior). Durerea poate fi surda sau ascutita, continua sau intermitenta, se accentueaza de obicei dupa mobilizare, ridicarea membrului inferior in extensie de la planul patului, efort de tuse sau defecatie si poate fi ameliorata de decubitul dorsal pe plan dur daca e vorba de hernie de disc. In cazul sciaticei de alta origine decat discala, durerea este de obicei agravata de extensia coloanei, fiind semn de gravitate.
Functionalitatea membrului inferior afectat este limitata (mobilitate algica), iar frigul si umezeala sunt de regula factori agravanti ai durerii. Este caracteristica in lombosciatica iradierea durerii de-a lungul nervului sciatic si prezenta punctelor sensibile, dureroase la presiune paravertebrala. In unele cazuri, se instaleaza un deficit motor periferic (uneori cu abolirea reflexului achilian, deficit in ridicarea degetului mare, tulburari de sensibilitate, tuburari sfincteriene, sau chiar paralizie).

Sciatica este diagnosticata printr-o anamneza tintita si examinarea pacientului. Medicul de familie va chestiona pacientul in legatura cu simptomele. Chiar daca medicul poate fi capabil sa diagnosticheze sciatica pe baza anamnezei si a examenului obiectiv, cateodata o radiografie de coloana sau un RMN al coloanei sunt necesare pentru a confirma diagnosticul pe de o parte si a elimina alte posibile diagnostice pe de alta parte.
Examenul radiologic poate evidentia diminuarea inaltimii unui disc intervertebral, pensarea spatiului intervertebral, osteofite (formatiuni sau excrescente osoase paravertebrale), osteoscleroza platourilor vertebrale sau alte odoficari la nivelul osului.





In multe cazuri durerea din sciatica se va ameliora si va disparea de la sine, treptat pe parcursul a catorva saptamani sau luni. Tratamentul medicamentos are ca obiectiv ruperea cercului vicios care are loc la nivelul coloanei lombare: compresie nerv - inflamatie nerv - durere - contractura - compresie.

Cum il putem ajuta pe pacient :

  • punerea unei pungi cu gheata local (nu recomand, existand riscul de contractura si mai mare)
  • aplicarea de caldura locala (deasemenea exista riscul unei contracturi la indepartarea corpului cald)
  • evitarea pozitiei in sezut (doar daca este mai confortabila decat statul in picioare)
  • in functie de cauza care a provocat durerea, poate fi utila elongatia coloanei dupa trecerea fazei acute a durerii.
  • utilizarea de antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS): ibuprofen sau naproxen
  • antiinflamatoare steroidiene, mai eficiente dar cu numeroase efecte secundare si adverse
  • miorelaxante, daca exista contractura
  • vitamine pentru refacerea nervului afectat




Alternativele de tratament prin reflexoterapie sau kinetoterapeutic pentru sciatica, depind de cauzele care irita nervul. Daca simptomele nu se imbunatatesc, medicul de familie sau specialist poate recomanda:
- fizioterapie si kinetoterapie
- infiltratii cu corticosteroizi local paravertebral
- tratament chirurgical in cazuri selectionate de medicul specialist, cum este aceasta artrodeza cu suruburi speciale pentru grefa osoasa:

Exista pe internet numeroase ghiduri care arata pas cu pas ce miscari trebuie sa faca pacientul pentru a reduce durerea la nivelul coloanei si a-si recapata mobilitatea. Atrag atentia ca aceste miscari sunt utile doar daca diagnosticul este pus corect, in caz contrar fiind posibil sa lezam iremediabil maduva spinarii, daca de exemplu e vorba de o hernie de disc.
Cel mai bine este sa intrebati intai un medic specialist, drept pentru care va stam la dispozitie pe FacebookGoogle+ si pe ConsultatiiLaDomiciliu.ro

Pentru a vedea preturile pentru toate tipurile de ecografie va rog vizitati pagina de Oferte Ecografie la domiciliu.


Pentru posesorii de abonamente medicale care includ si ecografie la domiciliu, ecografia este gratuita, ca si consultatia medicala, in limita serviciilor incluse in abonament medical la domiciliu.
 Voucherele sunt transmisibile
Urmariti  pe Facebook Ofertele si Voucherele pentru consultatii medicale la domiciliu.
Cu respect,
Dr. Daniel Ganea
ContactConsultatii medicale la domiciliuhttp://FACEBOOK.com/ConsultatiiLaDomiciliu——————————————————————————————-
Dacă ai cont pe FacebookWordPressGoogle+Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul consultatii medicale la domiciliu și prietenilor tăi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu